Scandalul de la secția ATI a spitalului Sf. Paraschiva și etica medicului ATI

Am citit cu interes luările de poziție ale specialiștilor ATI și m-a frapat absența în discursul lor a aspectului etic/uman al deciziei de a decupla pacientul de la aparatele care-l țin în viață. Atitudinea lor mi-a amintit un banc sinistru din perioada comunistă, când un medic pediatru îi spune unei mame: ”Doamnă dezbrăcați-vă, facem altul, ăsta nu mai e bun!”. Am căutat pe internet un manual de nursing (deh!) și am găsit unul de la Tg. Mureș, de Sanda‐Maria Copotoiu și Leonard Azamfirei. Un volum impresionant, de 495 de pagini și am căutat capitolul privind Etica („Atica” în text) acestei profesii: 6 pagini (432-438) mari și late! Manualul pare a fi destinat în special (dacă nu chiar exclusiv) cadrelor cu pregătire medie (asistente) din secția ATI I. M-a frapat următorul paragraf: ”Bolnavul terminal este un pacient cu drepturi civile nemodificate de starea sa de boală. Iminența sfârşitului nu îl face pe acesta mai puțin merituos sau mai puțin îndreptățit la asistență medicală. Conținutul acesteia va fi însă adaptat şi proporționat pentru asistarea specifică acestei stări. Cu excepția morții subite (imprevizibilă) sau provocate cu sau fără intenție (crime, execuții, accidente, pierderi de război), toate ființele vii sfârşesc prin parcurgerea stării de muribund. Această stare nu este contagioasă, dar precede părăsirea stării de ființă vie. Moartea fiind starea ultimă umană, nu trebuie să ne temem de bolnavii care mor, ci să‐i ajutăm fără a le grăbi sfârşitul”. Medicul recunoaște că pacientul terminal are niște drepturi civile și că medicul nu are drept de viață și de moarte asupra lui. Dar logica eticii medicale e mai sofistic(at)ă: paragraful următor, dedicat bolnavului cu moarte cerebrală, discută pe larg problema donării de organe (!) și necesitatea secretizării(!) situației bolnavului chiar și în raport cu familia („aparținătorii” în jargon medical):„Colportarea sau informarea oricât de limitată ar fi ea a presei, a publicului sau a altor persoane străine de clinică este o transgresare gravă a dreptului la confidențialitate al pacientului, reprezentat de familia sa, dar şi a codului de etică medicală şi a statutului clinicii, care protejează pacientul. Din aceste motive nu vor fi încurajate conversațiile la telefon cu membri ai familiei, greu de probat ca fiind reali. Riscurile derivate vor fi atribuite persoanei în cauză.” Următorul paragraf îmi amintește de paralela făcută de CTP cu politica nazistă de eutanasiere, „principiul ierarhiei profesionale”:„Piramida competenței este totodată şi piramida responsabilității, înglobând şi funcția. Ea este : medic şef ‐ medic şef adjunct‐ asistentă şefă şi adjuncta ei‐ nursă cu responsabilități speciale (pentru cele desemnate drept recunoaştere a competenței lor)‐ infirmieră, brancardier şi îngrijitoare.” Paragraful următor întărește această ierarhie dublată de secretomanie: „Există principiul respectului datorat postului şi ierarhiei.”„...la venirea în salon a unor medici în consult sau în vizită informală, medici care se informează în legătură cu pacienții din salon, nursa va cere politicos medicului respectiv să contacteze medicul curant şi/sau îl va anunța imediat pe acesta din urmă, după caz. Ea nu va furniza informații şi nu va pune la dispoziția nimănui documentele clinicii pentru a satisface curiozitatea nimănui.” În fine, paragraful privind atitudinea față de familia bolnavului ne luminează asupra a ceea ce cred medicii ATI despre aceștia:„Nursele vor supraveghea aparținătorii ca aceştia să nu interfereze cu manevrele terapeutice şi să nu dispună de documentele clinicii. Accesul acestora la materialele clinicii şi/sau medicație este restricționat. Ele vor explica orice manoperă care îngrijorează familia şi le vor da asigurări asupra necesității acesteia odată ce a fost indicată de medicul curant. Se va manifesta empatie față de pacient. Prezența familiei nu trebuie să monopolizeze nursa spre bolnavul respectiv. Distribuirea atenției se va face în conformitate cu scala de gravitate a priorităților, nu cu pretențiile familiilor. Familia va fi evacuată ferm dat politicos din salon la nevoie: manevre critice, decesul altei persoane, interferențe cu programul. Nursele nu trebuie să fie intimidate de niciun fel de presiuni din partea aparținătorilor. Climatul impus de nursă va fi unul de optimism justificat. Ele nu vor da speranțe false familiilor şi vor fi reținute în cazul evoluțiilor infauste. Abținerea de la previziunile evolutive extreme este atitudinea cea mai corectă.” În general, familia este văzută ca un factor perturbator, un „adversar” potențial al medicului/asistentei. Paragraful dedicat confidențialității ne pregătește pentru următorul:„Păstrarea secretului asupra suferințelor pacienților internați în Clinica ATI este o condiție de lucru. Nici o informație legată de identitatea, statutul social, starea de sănătate sau civilă a persoanelor internate nu va face obiectul discuțiilor şi/sau diseminărilor în afara clinicii. Cu excepția discuțiilor strict profesionale care implică date confidențiale, orice comentariu este neavenit. Acest lucru ține de respectul datorat pacientului şi transgresarea confidențialității este echivalentă cu violarea unor drepturi umane. Diseminarea publică a acestui tip de informații poate aduce prejudicii pacienților şi clinicii în egală măsură trivializând onoarea profesiei.”(dincolo de „onoarea nereperată” a pacientului, prejudiciile aduse clinicii și onoarei profesiei nu sunt de neglijat). Paragraful final al acestei „etici” este „coroana” pusă pe „opus”:„Prestigiul profesional Se câştigă, angajarea în Clinica ATI I nu constituie o garanție a performanței sau profesionismului persoanei în cauză, dar reprezintă o investiție spirituală, empatică şi materială. Acestea trebuie confirmate şi reconfirmate permanent, de unde obligația pregătirii continue şi a reevaluărilor frecvente. Nu se admite atitudinea de genul: Eu am învățat destul, să mai învețe şi alții, mai tineri. Nursa trebuie să se informeze asupra cursurilor, a testelor, a simpozioanelor şi congreselor de specialitate şi să participe cu lucrări ştiințifice sau comunicări. Se apreciază orice producție ştiințifică, aport inventiv sau sugestie de progres. Obținerea competențelor este încurajată.” Nici un cuvânt despre salvarea vieților celor aflați în suferință. Nici un cuvânt despre modul de luare a deciziei de decuplare de la aparate sau de menținere a asistenței medicale. Cu alte cuvinte, asistentele datorează supunere totală față de medicii ATI și ascunderea oricăror informații care ar afecta „imaginea” clinicii și/sau a corpului medical. Absența raportului uman/etic medic-pacient din discursul acestor specialiști nu este, deci, întâmplătoare: serviciul ATI este un fel de cazarmă în care „conducătorul suprem” hotărăște ”politica” față de bolnavi și subordonații o execută. Medicina este redusă, astfel, la o tehnologie, iar bolnavul este un fel de agregat defect care poate fi „reparat” cât de cât sau „demontat”(sursă de organe)) sau pur și simplu aruncat la gunoi („de lăsat” în expresia medicilor ATI).